Onnyanna - creaţii proprii

A fost numai o privire..m-ai întemnițat pe dată
Paznicii dorinței tale au fost tandre mângâieri
Cu cât mă atragi spre tine, cu atât mai condamnată
Imi simt inima..Se zbate de atâtea îndoieli..

Mi s-a-mbolnăvit cuvântul..îl simt trist, îl simt departe
Se îmbracă cu penumbre..nu se lasă vindecat
Gura-ncearcă să-l învie..dar suspină-n slabe șoapte
Mor ideile în fașă..gândul iar mi-a abdicat!

Despre dragoste și viață mulți au scris..și vor mai scrie..
Despre sat, despre natură, despre oameni fericiți
Unii-au scris despre durere..și au plâns în poezie
Alții au descris destinul unor oameni necăjiți..

Mă plimb azi printre cuvinte tălmăcind noi înțelesuri
Port cu mine amintirea unui grai nepământesc
Am atins toți heruvimii, mi i-am îmbrăcat în versuri
Totu-i tânăr încă-n suflet..deși eu îmbătrânesc!

În undele pline de vrajă cu care marea ne vorbește
Se nasc povești, se nasc poeme și amintiri de neuitat
Sirena cântecu'-și înalță atunci când valul o izbește
Mirajul lumii din adâncuri..de mii de ori m-a tulburat!..

Nu mă cunoști, deci nu vorbi de mine!!!
Căci nu mi-ai fost alături când am plâns..
Sau când n-aveam nici bani să-mi iau o pâine
Nu mă cunoști..deci nu mă lua în râs!

Mă vei ierta de-am să-ți culeg din stele
Doar amintiri în care sunt pictată
Să ți le prind pe dorurile grele
Ca să nu uiți iubirea-mi niciodată?!

Desculț mi-ai fost tu suflete, nebune
Rănitu-ți-ai la sânge talpa goală
Ai pribegit stingher prin astă lume
Și-ai plâns lovit de-a vieții grea povară!

În zadar îți caut formă și contur..că nu te-aseamăn
Nici cu Cerul, nici cu marea..nici cu cu vreo făptură vie
Făr de tine, n-ar fi viață..nici iubire fără seamăn
Doar tu-mi duci în zări speranța, dorul meu și-a mea mânie..

Sunt două lumi în mine..de vis și realitate
Și dragostea și ura..sunt veșnic zdruncinate
Mă văd în ceața vremii..zâmbind s-ascund durerea
Și-n lacrima ostilă..mi-a triumfat plăcerea!