Nicu hăloiu - creaţii proprii

Antropofagii
...
Cu pofte multe dar cu minți puține,
Am fost dresați în câțiva ani de școală

De mine nu se va mai ști!
...
Au venit aici de-aiurea
Tot felul de derbedei,

Acolo, la capăt de drum
...
Trăim într-o lume ciudată,
Întoarsă cu susul în jos,

Ultima Instanță!
...
Pentru că România e-o țară care moare,
Pentru cât de mult din trupul ei furați,

Prețul tăcerii mele
...
Urcam ades cu gândul pân-la stele,
Și-acolo sus, în spațiul infinit,

Cine ești tu?
...
Cine ești tu, mă-ntreb adesea privindu-te cu drag,
Mi-ești mai dragă decât gândeam că mi-ar fi cineva

Numai timpul știe!
...
Au rămas în mine atâtea răni, adânci,
Din lupta mea cu viața, prea mult n-am adunat,

Învață să mori!
...
În lumea asta trecătoare,
Ești unul dintre trecători,

Bucură-te, că ești viu!
...
De scrii, tu crezi că ești poet,
Dar n-ai nimic de fapt a spune

Rugăciune
...
De m-ai trimis aici, nu vreau să-mi umplu coaja,
Cu gustul vreunui vis către plăcere,