Nicu hăloiu - creaţii proprii

Cândva iubeam această țară
...
Născut în țara nimănui,
Aud și văd atât de multe,

Era mai bine de nu te nășteai!
...
Multe ți-au fost date să suporți,
Chiar dacă te-ai născut Gură de Rai,

Zâmbetul tău
...
De când ți-am dat obștescul nostru vot,
Zâmbetul ți l-ai trecut acolo, în registru

Drumul
...
Să nu lași amarul să-ți prindă
În mrejele-i reci viața-ntreagă,

O lume moare. O lume, o istorie, un întreg eșafodaj ridicat în zeci, poate sute de mii de ani. Lumea derbedeilor curajoși, a bogătanilor vicioși, a aventurierilor considerați eroi, lumea născută din violență, lumea oamenilor fără conștiință, lumea omului sclav instinctelor primare. Lumea risipei din lăcomie, mândrie și concurență, lumea blazonului gol și fanfaronard, e pe moarte. E pe cale să facă implozie. Omul prizonier propriului ego, e pe ducă. Ducă-se!
...
Nu plângeți lumea asta care piere!
...

Noapte de iarnă
...
Noapte și-aleargă orele ușor,
De parcă nici n-au fost vreodat,

România-i minunată
...
Plină-i țara de golance
Pițiponci și pițipoance,

Ninge
...
Nori de nea, nori de nea,
Se strâng ușor, aduși de vânt,

Gânduri
...
Nu vă mai văd, nici vă aud,
Însă ușurătatea voastră-i grea,

Pe cine să dăm vina?
...
Pe cine să dăm vina pentru destinul țării noastre,
Acum, când cu Dumnezeu suntem în plin război?