Mir37 - poeziile altor autori

Știam încă de atunci,
când am încercat,
să mutăm Adevărul Absolut,
din ochii înghețați ai zăpezilor de Clipe,

Renegat de Nemărginire,
Cuvântul ni s-a întrupat,
în adâncul Privirilor,
zugrăvindu-ne Nesfârșirea,

Mai singur,
decât Lumina Divină,
pe care-am pierdut-o,
pe strada Ochilor tăi,

Câte Zile să fi numărat,
Existența Iluziei Amintirii tale,
încât și-a făurit,
Coroana de Stele Căzătoare,

Pentru ce n-aș reuși,
să-mi îngrop Fericirea,
pe rândul Deșertăciunilor,
din Cimitirul Iubirilor,

Iarbă de Dor,
alintată de Vântul Uitării,
cu apelativul Moarte,
mai reușești să termini toți Zorii,

Oare Stelele Lacrimilor,
se simt mai vinovate,
atunci când cad,
viscolind,

Ferecat cu lanțurile Speranței,
încerc să-ți ating țărmul Viselor,
spre care am navigat,
însoțit de desfrâul Iluziilor Morții,

Nici nu mă pot uita,
la fața Sufletului Lumii,
atât este de defrișată,
de propriile Iluzii ale Amintirii,

Orizonturi prefăcute,
se sting în brațele Trecutului,
ce pare a ne fi uitat,
îmbrățișarea Timpului,