Marin.mihalache - poeziile altor autori

Dacă spațiul și timpul, așa cum spun înțelepții,
Sunt lucruri care nu pot fi,
Musca care trăiește o singură zi
A trăit atâta timp cât înțelepții și drepții.

Aprilie este luna cea mai nemilostivă, prăsind
Liliecii în pământul mort, amestecând
Amintirile și năzuințele, înviorând
Cu ploi primăvăratice rădăcinile amorțite.

O, dă-ne nouă astăzi bucuria florilor
Și ne ajută să nu ne visăm prea departe
Spre incerta rodire, ci a încercărilor
Ne ține tot anul înviind ca din moarte.

Unii zic că lumea prin foc va pieri
Alții susțin că prin gheață
Prin câte am trecut în propria viață
În flăcări voiesc a muri.

Unii zic că lumea prin foc va pieri
Alții susțin că prin gheață
Prin câte am trecut în propria viață
În flăcări voiesc a muri.

Două cărări se despărțeau în luminișul pădurii
Și regret ca n-am putut s-o apuc pe-amândouă deodată
Și călător am fost și am stat mult pe gânduri
Și-am privit prin luminișul pădurii o lungă durată

Ieșisem să mă liniștesc într-o seară de marte
Și din afara poiatei unde fierbea siropul de casă
Am sunat pompierul cu o voce mieroasă
Și l-am implorat să dea ceaunul de pe foc la o parte:

Un copil a zis: Ce este iarba? Arătându-mi-o în palmele pline;
Cum aș putea răspunde copilului? Nu știu ce este mai mult decât el.
Bănuiesc ca ar trebui să fie blazonul stării mele sufletești,
țesut cu fire verzi de speranță.

O, eu! O viață! Dintre întrebările care se repetă
Din nesfârșitul șir de întrebări ale scepticilor, ale orașelor pline de nerozi,
Ale mele pe care întotdeauna mi le reproșez, (și cine este mai nărod decât mine,
și cine mai necredincios?)

La pas și plin de voie bună pe drumul deschis o apuc,
Chibzuită, liberă, este lumea înaintea mea,
Calea lungă, pământească, duce oriunde eu voi alege.