Lavinuk37 - creaţii proprii

Am dat arvună verii,
să pot cumpăra raze
din material de calitate,
să nu se decoloreze

Limpezi-voi cerul prin vis și rugăciune,
Din Paradis, îngeri să-mi coboare-n gând,
Să stingă c-un cuvânt al durerii tăciune.
Mă-ntorc în mine, nori negri parfumând.

Doamne, ți-aș cere o cartelă,
să-l pot suna pe tata și dincolo,
să-mi spună despre mama,
să mai glumim cu viața.

Luna cu grai afectuos,
florilor ce nu au vină,
le descântă în grădină,
că miros aşa frumos.

Eminescu mi-a pus în lacrimi
Stropi de nostalgie şi iubire.
Mi-a dat fiorul unei inimi,
Ce prin vers cunoaşte nemurire.

Urc în Templul Soarelui
pe o treapta de durere..
Îmi şterg visurile de pragul
constelațiilor.

Iarna căruntă se mişcă alene
printre zăpezile de altădată
cu dorul anchilozat.
Fără puteri, soarele cade,

Deschizându-ți pleoapele,
zăresc pe retină
diminețile netrăite.
Printr-un ciob mat,

Când stelele îmi fac semn,
mă învelesc cu vise,
să-ți visez sufletul.
În mătăniile lunii,

Din lumina ţesută de fluturi
îmi croiesc a vieţii pelerină,
să scap de ploile ce or să vină,
lacrimi coborâte din nouri.