Ioan Popa - creaţii proprii

Pe cer înfrigurate, in toamna târzie,
Stelele dârdâie in licăriri de globuri,
Iar vântul se-noadă-n frânturi de simfonie
Și liliecii-ciorchine fac de planton in scorburi

Trăim într-o lume plină de probleme
Și griji întindem, zilnic, pe pâine,
Mai multe decât ieri fi-vor și mâine,
Digerite poate in vis, ale vieții dileme

pielea mea
pe pielea ta
pielea ta
pe pielea mea

Adio, pică frunza...și rândunelele au plecat...
Dar Toamna, ca o doamnă, doar una a lăsat
Singură pe-un ram in amurg de seară,
Ca soarta - un bătrân, pe banca de la țară...

destinație:
unu unu unu unu
(poartă
în

Cere-mi Cer și pod de stele,
Cere-mi Luna de sub ele

Cere-mi un alt Paradis,

c-are
fiecare
indicare
o oarecare

clipe
secunde
ore in șir
zilele-frunze

Sorii octombrici sunt blânzi,
fețele lor blajine
ca a copiilor mânjiți
de dulceață,

In fiecare zi o luăm de la capăt
Și nu știm pentru ce ne zbatem mereu
Într-un fel de amânare viața-i un geamăt
Și pentru veșnicie așteptăm in antreu...