Georgebrancu - poeziile altor autori

Amiaza e dreaptă. Liniștea se rotunjește albastră.
Zboruri spre ceruri cresc.
Glasuri se irosesc. Ființe se opresc.
Vițelul în trupul vacii îngenunchează

- Negrule, cireșule,
gândul rău te-mprejmuie.

Jinduiesc la taine coapte

La fața stihiei
peștii s-adună,
cu ochii întorși
se uită la lună.

Ascultam în copilărie basmul
ce păstorul mi-l depăna, sporindu-mi
negrăita mare mirare lângă
focul de stână.

O, inima! Mărturisiri afunde ard în ea.
Uimit eu mintea mi-o ascut
și-n înțelesuri mari
zvâcnirea i-o destram.

Nedumirit îl cauți și dibuind în întuneric
i-adulmeci urma-n tine ori în slava lumii,
avântul îl presimte-n zilele de mâne
și-n nopțile ce-au fost găsește-l resignarea.

Spânzurat de aer printre ramuri
se frământă în mătasa-i
un păianjen.
Raza lunii

C-un zâmbet îndrăzneț privesc în mine
și inima
mi-o prind în mână. Tremurând
îmi strâng comoara la ureche și ascult.

E moartea-atunci la căpătâiul meu?
În miez de noapte,
când luna-și varsă peste mine aiurita ei privire,
când zbor de lilieci

Din strașina curat-a veșniciei
cad clipele ca picurii de ploaie.
Ascult și sufletul îmi zice: