Georgebrancu - poeziile altor autori

Ce se preschimbă-n poezie?
Numai lucrurile cari s-au stins
trecând în amintire.
Numai arzătoarea nimicire

Plugule, cin” te-a născocit,
Ca să frămânți a șesurilor coaje
Și să-nlesnești îndătinata vraje
De-a scoate-n urma-ți bobul însutit?

Doamne, fă-i bordei în soare,
Într-un colț de țară veche,
Nu mai nalt decât o floare
Și îngust cât o ureche.

Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc
Și scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceață;
Prin codri de simboluri petrece omu-n viață
Și toate-l cercetează c-un ochi prietenesc.

Havuzul din dosul palatului mort
Mai aruncă,mai plouă, mai plânge -
Și stropii căzând, în amurg, iau culori:
De sineală, de aur, de sânge.

E-n zori, e frig de toamnă,
Și cât cu ochii vezi
Se-ncolăcește fumul,
Și-i pâclă prin livezi.

Tăcere...e toamnă în cetate...
Plouă...și numai ploaia dă cuvânt -
E pace de plumb, e vânt, și pe vânt
Grăbite, trec frunze liberate.

Când s-a întors din lupte cu iz de fum în gură,
Arat era ogorul - cumplită arătură -
Răniseră țărâna obuzele, cu gropi.
Și plopii de pe haturi, tremurătorii plopi,

Un om în miezul zilei se razimă-n țapină,
Cu fața încordată, îngândurat puțin.
Își șterge de pe frunte sudoarea de lumină
Și-i fumegă în spate cămașa lui de in.

Carbonizate flori, noian de negru...
Sicrie negre, arse, de metal,
Veștminte funerare de mangal,
Negru profund, noian de negru...