Georgebrancu - poeziile altor autori

Voinicelul de șapte ani
se călește lângă cei bolovani
la marginea satului.
Ca-n marginea lumii și-a leatului.

Alean și amintiri ce torc
mă-nduplecă să mă întorc
spre locul unde umbre, sori,
miros târziu prepară-n flori.

Vântul mai ieri întinerea,
Cu dragoste pădurile bătând.
Azi apare ostenit în fața mea,
Un singur plop, și umbra, frământând.

Îi este pustiului sete
de sfinți și de rouă.
O mie nouă sute cincizeci și nouă!
An fără rouă.

Focul tăcu. E zi de odihnă. Privim din tranșee
rețeaua, livada cu flori, și zdrențele-n sârmă.
Simți Paștile-n liniști. Încă o dată cei zece
tovarăși

Părere asemenea unui
cuvânt scris de-o mână pe apă
ce - încă-naintea citirii -
în cercul de unde ne scapă

Acolo-n țara nimănui
privighitori s-abat prin an
și cântă fără temei
pe munte unde-am stat noi doi,

Umbra unui nor aleargă.
Goana ține spre-un străfund.
Văi de aur mă îndeamnă
cum mi-e felul să răspund.

Două veacuri am supt aici ca prunc
Țâța lupoaicei mamei mele
Și pe obrazul dacului cărunt
Și-acum șiroaie lacrimile-acele

De ceasuri, de zile veghez
pe-un galben liman portughez.

Cu zalele-alăturea drept,