Poezii despre Flori:

Desfac în așteptare săptămâni...
Și tu, frumoaso , de ce tot amâni
Să îți plesnești bobocii-n feerie
De roz, să fii a zilelor mândrie?

Ce atâta disciplină prin petale și culoare
Ce găsim în frumusețea revărsată dintr-o floare?
Simetrie, gingășie, îmbinare-armonioasă
Pentru fiecare floare ce se vrea a fi frumoasă...

Într-o zi a căzut o sămânță din cer,
și-a-ncolțit, și-a crescut, și-a-nflorit mai târziu,
și nimic nu era decât floarea mai viu,
mai frumos, mai firav, cu parfumul mister.

Printre atâtea pastelate
Flori de câmp, plutesc în șoapte
Vânticel, parfum suav
Și- al naturii bun zugrav.

Ghiocel imaculat
De lumină-nconjurat
Strălucește în pădure
Ca s-anunțe o schimbare!

Esti roșu ca sângele jertfei,
Picurând lacrima dimineții,
Din suferința nopții reci,
Purtând mesajul dragostei,

O pată albăstrie în marea verde-a ierbii
E floarea mititică ce-o ocolesc și cerbii
În drumul lor bătut spre lacul din pădure
Ce trece printre tufe cu negre-coapte mure.

Cu petalele în cruce, aurii vă alintați,
În poiene ori în spice, ceas de seară așteptați...
Când ca stupul de albine, la cules roiesc flăcăi,
Ori cu fustele sumese, sarabande de femei.

Flori de munte mărunțele,
Urci pe creste, dai de ele
Și unele parfumate
Îți spun taina lor în șoapte!

Dulceața florii de salcâm
Valsează în parfum, pe drum
Și te trezești pe alt tărâm
Cum nu a fost nicicând, nicicum...