Doina Bezea - creaţii proprii

cirezi de nuci goneau desculțe-n păr
și umbra lor nu ne făcuse cruci
din miez de fragi nu ne cădea vreun dor
nici ierbii calde nu-i eram năluci.

E-atâta primăvară-n ochii tăi
secundele-mi vorbesc încet, mahmure,
crestând cu lacrimi florile de tei
sub ropotul amiezii, căzut, ca să te fure.

Pe sub fuiorul casei lacrimi curg
țesând din frunze miriști de albastru
și-n vuietul de toamnă, în amurg,
aprind făclia dorului sihastru.

Toamna-ntoarse obrazul de prin cetini, arsă,
palmele-i de humă cară-n brațe mirii
umbrele-i de aur strâng pământu-n coasă
ceruind sub frunze moartea-n cartea firii.

Trecea un om pe drum cărând petale
Cu cai de foc și bici sculptat în scrum,
purta pe brațe, raze de vestale,
și, umbra lor, era muiată-n fum.

Ești cea mai frumoasă
ninsoare de maci!
cu buzele-ți tandre
în săruturi mă-mbraci,

Tinerețe, haine strâmte
strângi în brațe ani, nu minte,
horele le prinzi pe brațe
câmpu-l strângi pe sub cojoace,

Te slobod uitare pe-un hrisov de tăcere
prin slove de lut să te scurme pârâuri
să-ţi soarbă nisipul de pe chipul ce-ţi piere
pe iederi de vânt să te legeni desfrâuri.

O să mă uiţi...
pe cumpăna oglinzii
întinsă-n catafalc
sub ochi de gheaţă,

Dantelării ce strâng cochete
monosilabic,sub colb,timpul,
mi-au prins o lacrimă-ntre plete
ademenind sub somnu-i chipul.