Poezii despre Crăciun:

O ninsoare pe dos o ninsoare pe față
Crăciunul meu domnilor de gheață

Costel Zăgan, DISTIHURI REBELE

Precum un om,
fără de zăpadă,
pe gânduri stau,
în vremea care trece

Părea că timpu-n cursu-i linear
S-a îndoit, vrând parcă să se rupă,
Când Te-ai născut Tu, bornă de hotar,
Ca să împarţi, în funcţie de Har,

Iubire Sfântă, Minunată,
Tăcută,mereu Te jertfeşti,
Iar pentru lumea vinovată,
Lasat-ai sus, splendori cereşti,

Trimit acum colindul meu departe
ca un ecou al unei mari minuni,
să vă deschidă gândul ca o carte
ce-nșiruie prin litere cărbuni.

Tot pe fugă suntem
Chiar de vrem-nu vrem
Și ne trece timpul...
Vine iar Crăciunul!

Miroase-a iarnă și a scorțișoară
Din vinul fiert pe soba cu tăciuni.
Mă-ntreb din nou, a nu știu câta oară:
Ești supărat sau vrei să te răzbuni?

Lerui-ler dragostea mea
nicăieri n-ar încăpea
nici în cer nici pe pământ
în tăcere sau cuvânt

În pomulețul meu din suflet
în preajma Sărbătorilor de Iarnă
cad stele,precum clopoțeii
ce au un clinchet pătrunzător

E-aşa tăcere că auzi
Cum apa-n râu îngheaţă
Şi își blestemă fulgii uzi
O prăbușire-n viaţă.