Andrei Guțu - creaţii proprii

No bine, drag București,
din Ardeal îți scriu frățește,
No hai, nu te mânia,
că-ți trimit și bucuria.

Într-o lume plină de întuneric,
el caută căi de lumină.
Nu strigă, nu lovește-n scut,
ci lasă pacea să se-adune.

Trec vremurile și se scriu faptele-n carte,
Cine uită trecutul, adevărul îl doare în parte.
Unitatea și drumul ne sunt arătate clar,
Istoria nu iartă nimic din ce s-a făcut amar.

Pe cărări de țară pașii mi se-aștern ușor,
Întâlnesc chipuri și povești ce-mi cântă în zbor.
Fiecare sat, fiecare suflet deschis,
Îmi arată cine sunt și ce rost am aici.

În Ulmu v-a fost casa, pământul, izvorul,
acolo ați lăsat copiii și dorul.
Bunicul Mihail, plecat prea curând,
Bunica Olimpiada, cu sufletul ei blând.

Limba română ne ține de vatră,
ne poartă dorul pe câmpuri și-n sat,
ea crește-n suflet, tăcută și dreaptă,
povestea străbună ce nu s-a uitat.

Am spus lumii într-o zi:
„Suntem liberi, vom păși!”
Moldova și-a luat începutul,
Cu pași firavi, pe-al ei pământ.

Lumina coboară din cerul senin,
Biblia ne arată drumul divin.
Cu dragoste și răbdare în inimă,
Sufletul se înalță spre pace și lumină.

Stai nemișcat într-un loc senin,
Cu gândul la neamul tău divin.
Fii ctitor al vechii catedrale,
Păstrând în suflet istoria măreață a țării tale.

Sunt doar valuri, care bântuie neîncetat,
În locuri îndepărtate, parcă nemișcat.
În viața de om, valurile nu dorm,
Ci trec prin ocol și bat în sufletul gol.