Andrei Guțu - creaţii proprii

Unii tac.
Privesc cum totul se destramă
și spun doar: „Asta e.”
Își pleacă ochii,

Renunță pentru Dumnezeu la gândul de mărire,
Smerenia e drumul drept, izvor de nemurire.
Modest e cel ce-n taina Lui își poartă alinarea
Și-n loc de aur pământesc primește iertarea.

El pășește în clasă ca într-un templu de idei,
Unde fiecare cuvânt devine sămânță de vise.
Învățătura nu e povară, ci flacără ce arde în tăcere,
Și din fiecare copil crește un univers posibil.

Când ziua alegerii iarăși răsare,
Ridică-ți glasul, ieși la votare.
Puterea-i în tine, speranța e vie,
Țara renaște prin democrație.

No bine, drag București,
din Ardeal îți scriu frățește,
No hai, nu te mânia,
că-ți trimit și bucuria.

Într-o lume plină de întuneric,
el caută căi de lumină.
Nu strigă, nu lovește-n scut,
ci lasă pacea să se-adune.

Trec vremurile și se scriu faptele-n carte,
Cine uită trecutul, adevărul îl doare în parte.
Unitatea și drumul ne sunt arătate clar,
Istoria nu iartă nimic din ce s-a făcut amar.

Pe cărări de țară pașii mi se-aștern ușor,
Întâlnesc chipuri și povești ce-mi cântă în zbor.
Fiecare sat, fiecare suflet deschis,
Îmi arată cine sunt și ce rost am aici.

În Ulmu v-a fost casa, pământul, izvorul,
acolo ați lăsat copiii și dorul.
Bunicul Mihail, plecat prea curând,
Bunica Olimpiada, cu sufletul ei blând.

Limba română ne ține de vatră,
ne poartă dorul pe câmpuri și-n sat,
ea crește-n suflet, tăcută și dreaptă,
povestea străbună ce nu s-a uitat.