Andrei Guțu - creaţii proprii

Nu cu veste mare,
nici cu porți deschise,
Nu cu lume adunată
și clopote aprinse.

Iartă-ne, Vatră, iartă-ne, Țară,
Pentru a noastră îngâmfare și pentru lașitate.
Rătăciți-am fost în întuneric, pustiiți de fapte,
Atâta timp fără tine, nevinovată Patrie.

De ce să fim răi atunci când putem fi buni,
Când lumea e un câmp de lumină sub pașii nebuni?
De ce să nu iubim atunci când suntem iubiți,
Când brațele altora ne caută, deschise, fierbinți?

Voi în turnuri, noi în noroi,
Voi vindeți țara și râdeți de noi.
Nepotism și bani, legea e de prisos,
Poporul plânge, voi tot mai frumos.

Fiecare chip poartă o stea,
fiecare glas își țese chemarea.
Diferențele nu ne separă,
ci ne dau aripi să privim în zare.

Unii tac.
Privesc cum totul se destramă
și spun doar: „Asta e.”
Își pleacă ochii,

Renunță pentru Dumnezeu la gândul de mărire,
Smerenia e drumul drept, izvor de nemurire.
Modest e cel ce-n taina Lui își poartă alinarea
Și-n loc de aur pământesc primește iertarea.

El pășește în clasă ca într-un templu de idei,
Unde fiecare cuvânt devine sămânță de vise.
Învățătura nu e povară, ci flacără ce arde în tăcere,
Și din fiecare copil crește un univers posibil.

Când ziua alegerii iarăși răsare,
Ridică-ți glasul, ieși la votare.
Puterea-i în tine, speranța e vie,
Țara renaște prin democrație.

No bine, drag București,
din Ardeal îți scriu frățește,
No hai, nu te mânia,
că-ți trimit și bucuria.