Adina Speranta - poeziile altor autori

Scurt, mohorul a foşnit...
Şi spre neagra arătură
Într-o clipă s-a ivit
Un măgar-miniatură!

„Per amica silentia lunae...“

Glob rătăcitor de stâncă rece, tristă ca mormântul, Fiică stearpă a-ntâmplării, lună,
soră cu pământul, În zadar de mii de veacuri, tu cu raze-mprumutate Fermecat-ai

Eu, tată, am plecat
şi te rog să nu fii supărat, căci dac-aş fi rămas
n-ai fi tăiat acum viţelul cel mai gras.
Am colindat flămând pământurile,

A venit întâi un nor călător
şi-a acoperit ca fumul
jumătate de cer şi soarele.
Eu mi-am dezgolit picioarele şi-am pornit încet pe drumul care duce la

Talentul vostru-n adevăr
S-a mărginit numai la păr,
Dar toată strălucirea mea
Nu stă-n chelie, ci sub ea!

Maestre dragă, ce mai vrei?
Nigrim ţi-a spus un adevăr
Încât îţi vine să te iei
Cu mâinile de... păr!

Când suspini pe la ferestre
Întristate madrigale,
Luna-i veselă, maestre,
Ca... chelia dumitale!

Ieşind de la o şezătoare literară din Galaţi, unde se citise şi o epigramă de
Nigrim, prietenii m-au rugat să improvizez ceva.

De ce e tristă luna oare

Dormi, frumoasa mea! De-acum Noaptea luminoasă
Ca o undă de parfum Năvăleşte-n casă.
Luna clară din neant Pune pe covoare
Străluciri de diamant Şi mărgăritare.

Din cel ce sunt acum o jumătate
E cât p-aci să zboare către stele...
Las dracului necazurile mele
Şi-un post vacant la „Contabilitate“.