Adina Speranta - poeziile altor autori

Opreşte-mă la tine, când o să-mi vină criza
De a pleca departe făr’ aparat de bord –
Ascunde-mi pijamaua, cravata sau valiza,
Cu lacrimile tale adu-mă de acord.

Pui mâna pe condei ca pe o armă;
Pui mâna pe condei ca pe-un dum-dum!
Îndeplinindu-ți propria ta karmă,
Te simți justițiarul care farmă

Ne vom iubi, odată, într-o eglogă pură,
Când vor cina lăcustele arhimandriți;
Un papagal de miere-ți va locui în gură
Și, șoapta mea, printr-însul, vei ști să o imiți.

La plecare Van Gogh a lăsat aprinsă
lampa aceea neagră pe masă așadar
spațiul meu rămâne neschimbat viețuiește
cu fluturii lângă pâinea gloriei uscată

Vântul
obligă pomii să mă salute:
îi apleacă respectuos, le ridică
pălăria de frunze.

Tramvaiul meu are suave aripi de libelulă
seara mă poartă lin deasupra culorilor aspre
mă depune în camera voastră tocmai mâncaţi
potârnichi pepit tocmai vă ştergeţi barba brumată

El (gândul) nu se compară
Cu o furtună
Și nici cu o furtună într-un pahar cu apă
Nici cu paharul de apă pe timp de furtună

1.

Pierdut la marginea lumii greceşti,
Ca un scut antic.

Se întâmplă naşterea ― arcul vibrează în mâna călugărului; totul e tainic. Nume. Purificare.
Sufletul îşi caută locul. Din sanctuare şuviţa de păr oblăduieşte. O naştere dublă e o ruşine.
Începe şi se sfârşeşte vânătoarea
de libelule şi licurici...

Atât de muritor, încât pruncul s-a sinucis cu cordonul ombilical:
"Noaptea descreşte în mine. Mă nasc fără rost. Pendulul vibrează în pieptul strămoşilor mei; nu pot lua parte la acest război spre care mergeţi voi toţi ― în oglindă săracii par mai săraci...
Există un glonţ inventat pentru mine care aleargă prin exteriorul matern. În empireu s-au săvârşit fărădelegi? ― aceasta-i întrebarea. O naştere sub jurământ este mai sigură. Câte măşti se strâng pe faţa ta într-o viaţă de om...!
Istoria nu poate străbate drumul până la mine, eu nu mă pot naşte în numele ei. Scurtaţi-o!,