Poezii despre Adevăr:

Nu vor să-mi deschidă poartă
Casele cu geamuri sparte,
Le este frică c-am să plec
Și vor suferi de moarte.

Drumul acesta îl știu
Drumul acesta de piatră,
Dacă urci, te duce la cer,
De cobori, te duce la vatră.

Aleargă oamenii prin ani grăbiți,
Cu vise-n mâini și frunți adesea grele,
Se caută în pași nemărginiți,
Dar uită să privească către stele.

Mediocritatea-i pretutindeni
A ajuns înscăunată la rang de virtute.
Nicio metafora n-o mai înțelege nimeni
Sunt ridicate-n slăvi cuvinte absurde.

Nu mai aștept nici semne, nici răspunsuri,
Nici ceasuri care tic-tăiesc prea greu.
M-am rastignit in mine, fără cruce
Ca-ntr-un final de carte — calm, și eu

Scara spre EU

Dați potcovarului caiele,
Magicianului — joben,

Bătaia inimilor
Zguduie orizontul.
Bat cu putere ca pumnale
În ale rațiunii ziduri înfricoșătoare.

Plutește amorul nostru stins,
Peste ochiuri de apă.
Sucombase-atunci când noi l-am prins
Cu capul cufundat în apă.

Să vorbim despre ieri despre azi.
Metaforic, nu mai contează
Timpul s-a dus și s-a scurs.
Ca apele primăvăratice prin miile de poteci

Vreau să fiu viu, să simt că trăiesc.
E greu să stăpânești o viață .
În lume, trebuie să înaintezi cu o speranță
Să ai o aură, unde îngerii încă coboară.