Poezii despre Adevăr:

Cureaua
...
Cine-s profitorii acestei lungi tranziții
Ce stau în parlament, plătiți de stat?

Vorbește cu Dumnezeu

Ți-ai pus vreodată întrebarea, unde este Dumnezeu? Îți voi da răspunsul meu, iar tu să-l interpretezi așa cum știi, așa cum crezi. Poate te plângi că nu-ți ajunge întreaga ta agoniseală, dar mulțumește că n-ai boală, sau niciun alt motiv de-a plânge. Pentru cât ai, fii mulțumit, alții n-au nici din ce trăi, nu fii ca cei care-au murit chiar înainte de-a muri. Căci din aceștia sunt destui ce par vii, însă sunt morți, îmbuibați, mereu sătui, nu fii ca ei, chiar dacă poți. Pentru că ei nu dau de greu, se cred deasupra tuturor, dar sufletul lor este gol, or tu, îl ai pe Dumnezeu. De n-ai viață-ndestulată fii mulțumit așa cum ești, că viața asta-ți este dată să urci pe treptele cerești. Să ai gânduri doar de bine cu fiecare pas ce-l faci și ai să simți, atunci când taci, că Dumnezeu este în tine. Și poți să fii atunci oriunde și poți să fii atunci oricum, dacă-L întrebi, îți va răspunde, îți va da un semn pe drum. Dar să te prindă pregătit atunci când îți va da un semn, și-atât cât ai, fii mulțumit și-așa cum poți, trăiește demn. Iar dacă te vei întreba, unde este Dumnezeu, deșteaptă-te, fii treaz mereu căci El este Conștiința ta!
Tronurile lumii-s motive de războaie, cu mii și mii de morți și sângele șiroaie. Iar pentru putere când lupta e în toi și totul e durere, dușmanu-i după noi, căci dușmanul e perfid, pândește-n întuneric și râde-apoi himeric când frații se ucid. Până și moartea plânge, când după bătălie urcă-n veșnicie tineri plini de sânge și-ncepe de-i strânge în șir câte unul să-i ducă la Preabunul. Căci deși nu-i al lor, în război doar tinerii mor, cruzii altoi ai lumii ce piere scăldată-n durere!

Impregnare
...
Românii-s oameni goi cu vieți deșarte
De pofte și ambiții pustiiți.

Româniile
...
Am să vă dau o veste proastă
În țară avem două Românii:

Posteriorii
...
Văd că aveți aspect de viu,
Sclipiciul vostru strălucește

Din ospiciu
...
În țara ocupată de români
sunt nebun printre nebuni,

Destin
...
În drumul meu,
mereu

Unuia, orecare
...
Nu poți ridica neghiobia
la rang de virtute contemporană,

Astăzi, mâine, setea e otravă,
Pâinea este scumpă, gândul plin de lavă,
Frigul are ochiul mai sticlos de silă,
Și prietenia îmi miroase-a milă.

Mi-ncremenerște zâmbetul pe față
Și sunt pârgar al obștei românești,
La crucea jurământului din piață
Mă risipesc în amintiri domnești.