Vimara - creaţii proprii

Motto: Copilul și luna pot basme să-și spună
Sub clar și eclipsă de lună.

Motto:
De mine, mamă, nu te-o dezbina
Nici codul roșu-al fulgilor de nea.

Atunci voi pleca:
Albit de lumină când vasul va fi,
Când calea se-ndreaptă din noapte spre zi,
Măslinul începe din nou a-nverzi

Nici nu ştiu de ce Ți-s drag,
C-ai venit din zări senine -
N-aveam decât praf pe mine
Şi un fel de-a fi beteag.

Am rămas pierdut pe gânduri,
Nu că iarna ar fi grea,
Dar mă ninge cu amarul
Celor repetate rânduri

Îmi fac din petale arcuș peste vreme
Și-ascult despre Tine salcâmii vorbind,
Își leapădă mirul o stea și o prind
Pe struna ce cântă și geme.

Credeam că lumea e a mea
Și primul braț de pălămidă
A fost covor de catifea
În mintea mea de crisalidă.

Nu voi lăsa pe nimeni să mă-nşele
Și-acelor sfaturi nu mă voi supune,
Când vor trimite cele zise „bune”
Să-mbolnăvească gândurile mele.

Alungat de tot ce n-am sfârșit,
Neștiind să-mi capăt chibzuința,
Eram prea devreme obosit,
Aliat mereu cu neputința.

Mi-e frică. Bat secundele în mine
Și timpul Tău s-a prefăcut în clipă;
Un cântec îmi vorbește despre Tine
Și-mi tipărește versuri pe aripă.