Teoshugs - creaţii proprii

îmi sap singur șanțul, cu palmele goale,
gonind orice suflet ce-a vrut să m-aline,
transform dorul lor în tăceri glaciale
și-alung mângâierea cu ghimpi de rușine.

oglinda ne-așteaptă ca un rug pregătit,
să ardă în ea tot ce n-am modelat,
un chip străin, de noi înșine urât,
un templu de carne ce stă dărâmat.

se zbate în viscere o fiară flămândă,
un vierme de jar ce-mi roade din tihnă,
căci carnea-mi e vină și singura pândă,
un templu de ură ce n-are odihnă.

de ce mă poartă pașii pe punți de întrebări
când tălpile mi-s arse de-atâta rătăcire?
de ce-mi caut oglinda în mări fără de țări,
sperând că-n miazănoapte voi găsi și mântuire?

se scurge amurgul ca fierul topit
prin venele care se strâng de durere.
sunt templul din sticlă ce s-a prăbușit
sub greul uriaș al unei tăceri de miere.

În umbra cuvintelor grele, străine,
Ce curg ca o zgură din guri de argint,
Clădesc o cetate din dor și din tine,
Să nu simt otrava din tot ce ei mint.

Mă strânge prezentul ca o haină străină,
Un rost desenat de o mână de fier,
În timp ce în mine, o lume divină
Se stinge treptat sub un altfel de cer.

Există o febră a măștilor ce nu se mai opresc,
Un freamăt de umbre ce-și strigă prezența
În gesturi străine ce-n grabă încolțesc,
Mutilând prin vacarm însăși esența.

Te-am găsit într-o matcă deja construită,
Un curs de râu care-avea malul său.
O viață așezată, de alții primită,
În care eu par doar un semn de rău augur.

În sala ticsită lumina s-a stins,
Lăsând doar o dâră subțire pe scânduri.
Te-am căutat într-un spațiu cuprins
De larma de voci și de mii de gânduri.