Samoila - creaţii proprii

Adevǎrul mǎ înşealǎ când m-aratǎ cǎ iubesc,
Simţurile, vorbǎ goalǎ, în zadar mǎ ispitesc.
Pasiunile pǎtate falseazǎ cât pot de mult
Sǎ-mi aducǎ în ureche şoapte ce nu le ascult.

Trecutul n-are de ce
Sǎ ne atârne în spate,
Doar prezentu-i Mallarmé
Modelându-ne cât poate.

Omule,
De eşti cuminte
Şi nu te dai
Prea mare,

Vrei sǎ fii ironic
Cu cel de aproape
Fiindcǎ e bǎtrân
Şi, uneori, calic?

Vezi mulţi confraţi
Plini de emfazǎ
Cǎ-şi umflǎ pieptul
Pe un soclu fǎrǎ bazǎ

Valurile Mǎrii Negre mǎ aruncǎ înspre cer
Şi apoi mǎ lasǎ liber pânǎ ce-n adâncuri pier.
Doi ţipari lungi, îndrǎzneţi se joacǎ de-a paparude
Împingându-mǎ-n meduze cu voal şi buze ude.

Cu privirea
Cuprinzând
Un lucru cât de mic,
Suntem în stare,

În fiecare zi priveşti
La obiectele din jur
Şi ţi se pare cǎ zǎreşti
Esenţe cu contur.

Aveai o frumuseţe medicalǎ
Pe pieptul tǎu scrobit de asistentǎ,
Forţând bǎtrânul doctor, faţǎ goalǎ,
Sǎ parǎ o fiinţǎ mai potentǎ.

Valuri sihastre
Dorm în neştire
Pe întinsul mǎrii