Rujoiu mihai - creaţii proprii

De-ar şti vântul c-o să mor
Ar veni noaptea uşor
Şi mi-ar da a lui putere
Să mă scape de durere.

Împletesc mâini de grâu
Sămânţa încolţeşte în rouă,
Iarba creşte în ritm de ploaie,
Petale strânse-n floarea nouă.

Rătăcim prin viaţă ca-ntr-o deasă junglă,
Animale rupte dintr-un chip de om,
Frunze-nvineţite în pământul ţeapăn,
Rădăcini ce scurmă scoarţa unui pom.

M-am născut din pământ
Şi-apoi luat de vânt
Dus cu dor în lume
Cu chip şi cu nume

Dacă aş fi o rază,
Te-aş înveli cu mine,
Să ai căldură-n suflet
Şi mângâieri divine.

Luntre,luntre flori mărunte
Două pleoape prinse-n ape
Şi-atât dor cât un izvor
Vor s-alinte prin cuvinte

Lângă iaz pe piatra morii
Stă-ntinsă parcă la soare
Să-şi usuce al său chin
O stea în formă de floare.

Bate vântul,macii-s roşii,
Câmpul plin de verde crud,
Drumul dorului se-aşterne,
Doar chemarea-ţi mai aud.

Tainicul descânt
S-a lipit de-o rană
Cu iz de parfum
Pleoapă diafană

O fi vântul sau destinul
Care îmi bate seara în geam
Sau lumina blândă a lunii
Frunză legănată în ram