Rodica Elena Lupu - poeziile altor autori

Constelaţii de oxigen într-o vază cu apă
Caut o femeie în care să-ncapă
Universul întreg, dorinţa mea toată,
Formele şi toate senzaţiile

Visez să fiu semănător de stele,
Sub plugul de argint al Ursei Mari,
În brazda cerului să-nalţ castele,
Un Paradis de trandafiri solari.

Acum am timp să cobor treptele vârstelor să-mi răscolesc amintirile caut printre ele, ca într-un sertar cu fotografii vechi, din care scot câte una, o privesci câteva clipe şi o las să cadă la loc – nu e ceea ce speram. Mă opresc la cutremurul de pământ, din noaptea senină şi rece de la începutul lui martie: zidurile sufrageriei se desfăceau, scrâşnind, din cel vestic se desprinsese o fâşie lată şi am văzut cum blocul de nouă etaje de peste drum intra în el însuşi înconjurându-se de un nor de pulbere lăptoasă. Casetofonul nu se oprise, mergea pe baterii, Edith Piaf continua să îl cheme, patetică, pe Milord al ei şi, eu nu aveam decât un gând, să opresc melodia. Am coborât apoi în stradă şi am văzut oameni cuprinşi de panică. N-aveau decât o dorinţă: să fugă undeva. Se repezeau pe sub acoperişuri ameninţătoare, pe sub balcoane agăţate într-un fir de sârmă, atingeau cu mâna pereţii friabili, mişcători. O lună, mare, rotună şi portocalie, se oprise, curioasă, deasupra oraşului mutilat. Martie 1977

E nevoie oare
să ai gânduri care
să nu poată fi
nimănui transmise,

Aş vrea să pot picta cu stele
Ce simte ea, inima mea
Şi să înşir pe portativ
Note de dor, să pot cânta.

Tăceţi, orice ar frige ţara
Atâta timp cât nu vă arde,
Puţin vă pasă că în jur
Năpasta bântuie şi roade!

Domneşte azi incompetenţa
precum un bădăran burtos,
Nu se mai poate recunoaşte
Ceea ce este sus sau jos.

Este un fapt
mai solemn
decât abdicarea
unui rege,

Ciuline galben soarele se duce
Iar câmpul parcă urcă tot mai sus,
Tăcut şi singur stau la o răscruce
Şi proiectez imagini în apus.

La ceas târziu te-astept din zare,
Speranțe mi se nasc în gând
Și din lumină făți carare
Să nu mai crezi iluzie că sunt.