Rodica Elena Lupu - poeziile altor autori

(Lăutul)

Femeia din pânzele lui
încovoiată pios deasupra copăii,

În Cimitirul Montparnasse,
Cu veşnicia a rămas,
Sfântul din Hobiţa!
Ceru-I ţine cobiliţa

Spaţiul e pustiu,
Timpul e târziu,
Ploile sunt putrezi…
Ochii mei sunt umezi

Ar trebui o tăcere cât toţi munţii lumii
Şi-ar trebui un foc solar
Şi-o incandescenţă de pirosferă,
Ar trebui toate liniştile din satele transilvane

În hainele ei simple, de la ţară,
“Durerea noastră surdă şi amară”
De-o vârstă multiseculară,
O îngrămădişi pe sfânta ta vioară

Sunt fericit şi bucuros, tată;
Iată!
Mă uit liniştit în ochii lumii,
Fiindcă n-ai lovit niciodată

Cuvntele-s grele de chipuri şi amintiri,
Limba mea nu le poate urni,
nu le poate azvârli în lume
de pe miraculoasa ei rampă de lansare.

Când l-au tras grofii pe roată,
L-a plâns românimea toată,
L-au plâns apele sub gheţuri,
Cerul tot l-a plâns în ceţuri,

Fără tine, dulce limbă română,
ce-aş fi fost şi ce-aş fi?
Cine-ar putea şti?
ce întrebări mi-aş fi pus,

Pe o iarnă cumplită, geroasă,
Într-o clipă frumoasă,
Întorcându-ne acasă,
Am semănat cu tine flori