Poeziikrl - creaţii proprii

El se privi ȋn ochii ei,
iar ea speriatã zâmbi..
El se vãzu din umbrã,
ușor la luminã ieșind.

Stãtea singur,
cãci cum ar putea altfel,
ȋn camera lui,
la lumina unei lumȃnãri,

Noaptea se lasã
și cerul negru,
de foc
se aprinde.

E toamnã pentru prima oarã,
și pozele noastre,
ca niște frunze moarte,
pe pãmȃntul uscat,

Fragilã ca frunza de toamnã,
E iubirea ta din zori,
Cȃnd plutești, dulcea-mi doamnã,
Cu miresme dragi de flori.

Stropi de iubire
Curg spre cerul ȋnstelat.
E din nou toamnã.

Era noapte
și ca doi strãini
fugeam,
sã prindem un

Rochia-ți peste trup coborȃt-ai
Și pãrul ți-l eliberezi ȋncet,
Ca pe o cȃmpie de mai,
Ȋn ochii tãi cu drag mã pierd.

Ȋntr-o geantã rãvãșitã,
cu lucruri
ce nu-mi aparțin,
stã o pozã ruptã

De s-ar judeca
a inimii crimã,
cu drag,
te-aș acuza,