Poeziikrl - creaţii proprii

Durerea se nãștea
cȃnd ieșeai zȃmbind pe ușã,
ca un prizonier
ce aerul ȋl simte din nou.

Te iubescul tãu
e o sticlã goalã,
ce cȃndva stãtea
dreaptã,

Suntem fulgi
de nea
ce curgem
ȋn ritm de iarnã,

Nu mã ȋnchide,
te rog,
ȋn promisiunea
zilei de mȃine,

Ne desparte
adevãrul,
ce timpul l-a scris
pentru noi,

Se fãcu tȃrziu,
noaptea
rãmȃnea ȋn urmã,
gustul cinei

– Sunt totul? – ȋntrebã Singurătatea.
– Ești ȋntregul! – rãspunse Teama.
– Și mã iubești sincer? – apãru și Speranța.
– Bine-nțeles! – ȋi spuse Minciuna.

Hai sã dansãm,
cãci mȃine
muzica poate
se va odihni,

Am fost un rȃu
ce cu dor
a curs,
peste pietre,

Timpul
stã ȋntre noi
iubito,
și cu brațe