Poezii despre Pădure:

Un om fusese-o frunză şi numai om cu om
Au izbutit să crească şi să se facă pom.
Că moare frunza-n ramuri, puiandră şi uşure,
Copacul vieţuieşte şi s-a-nmulţit pădure.

La ora cand mugurii canta
Deasupra padurii de cocs,
Ne tine ca sfant si ca sfanta
Un vechi calendar ortodox.

Semnificaţia unei păduri de mesteacăn
nu trebuie căutată în imaginea ei.

Toată lumea realizează că, dintr-o dată,

O trup svâcnind în ştreang, străpuns de gloanţe
Pe care preoţi slujba n-au citit.
Pe-aici s-au stins muceniceşti speranţe
Ce n-au ajuns cu ruga la sfârşit...

Adevarat, cei crescuti cu osul de ceara
din intamplare pe fata de lucru
si nu pe cea de sarbatoare a lumii
se incapatanau sa-i spuna padure

in povestea copacilor goi
scârtâind într-o singură uşă
este vorba de noi amandoi
este vorba de foc si cenuşa

În arcane de pădure întuneric ce spăimântă.
Frunza tace lîngă frunză şi copac lîngă copac;
Noapte tristă, noapte mută, noapte moartă, cer opac -
Dar privighetoarea cîntă, dar privighetoarea cîntă.