Poezii despre Pădure:

În liniștea verde pădurea respiră
Din pacea iubirii, departe de ură
Și omul se-ndreaptă, copacul imită,
Căci e mai aproape de-a păcii ispită.

În templul verde pașii sunt sfioși,
Doi ochi privesc în sus, sunt curioși
Să vadă bolta crengilor cu frunze,
Tulpinile copacilor ce-s dârze.

E vrerea unor gânduri să se-avânte
din locul unor inimi de români,
Să le îmbrăcăm cu focul din cuvinte
și s-apărăm ai codrilor plămâni.

Vă rog acum să nu mă întrebați
de unde știu poveștile uitate
pe crengile de arbori retezați
în inimi de păduri înlăcrimate!...

Rugaciune
...
Îndură-te de mine vânt,
Secundă cu secundă,

Atunci când soarele apune
Într-un sfârșit de luna mai,
Oamenii buni să se-adune,
Bucuroși, într-un colț de Rai!

Sunt pădurar din tată-n fiu.
Un om destoinic vreau să fiu,
Căci natura mă iubeşte,
Pădurea mă-ntinereşte.

CERUL VÂNĂT


ieri mai creșteau doi copaci pe pământ

La o margine de sat,
Cobor oile la vale,
Câinii buni nu au lăsat,
Să le iasă ursu-n cale!

ciutele decapitate
s-au întors pe lângă sate
și le cheamă pe fecioare
fără mamă