Poezii despre Pădure:

Era o pădure în care, demult
ceva s-a-ntâmplat, căci pustiul din ea
-îmi spune legenda ce astăzi ascult-
pe nimeni nu lasă acolo să stea.

Norii se-aștern precum ceața deasă, seara
Peste câini, peste oameni, cântă în gând fanfara
În trupurile goale vin ţigănci cu ghiocuri
Pădurea e tristă, frunzele ard în focuri

Liebe codru cu izvoare

Liebe codru cu izvoare,
Te iubesc atât de mult :

cum mureau gutuile la fereastra mea
din adânc îmi ţâşnea un ţipăt mut ca o fiară
şi mă frângeam şi mă pierdeam şi mă uitam /într-o lume nebună
căci timpul te roteşte cu rost şi slavă, câmpia mea

Sunt degetele tale, subţiri ca nişte vreascuri,
Ce mi-au rămas din toată pădurea dispărută
Într-un ţinut de gheaţă şi de pârjol te mută
Fiinţa mea, plecată prin lume, după vreascuri.

Inchide ochii
ai sa vezi padurea
ninsa
prin trunchiuri golase

Într-o ramură-nflorită
E-agăţat un cuib, în tei.
Ramura e legănată,
Legănându-şi cuibul ei.

Brazii îşi vindecă scorburile
Picurând într-una răşină,
Cum se ung şi lebedele c-o grăsime
De nu li s-atinge apa de pânze.

Umblă vulpea prin pădure:
Ce să fure?
Ce să fure?
Fură coaja de pe tei,

Prin pădure,
Timpul pare să fi încetinit,
Să nu tulbure îndrăgostiţii.
Copacii se privesc liniştiţi în ochi,