Poezii despre Pădure:

Norii se-aștern precum ceața deasă, seara
Peste câini, peste oameni, cântă în gând fanfara
În trupurile goale vin ţigănci cu ghiocuri
Pădurea e tristă, frunzele ard în focuri

Liebe codru cu izvoare

Liebe codru cu izvoare,
Te iubesc atât de mult :

cum mureau gutuile la fereastra mea
din adânc îmi ţâşnea un ţipăt mut ca o fiară
şi mă frângeam şi mă pierdeam şi mă uitam /într-o lume nebună
căci timpul te roteşte cu rost şi slavă, câmpia mea

Sunt degetele tale, subţiri ca nişte vreascuri,
Ce mi-au rămas din toată pădurea dispărută
Într-un ţinut de gheaţă şi de pârjol te mută
Fiinţa mea, plecată prin lume, după vreascuri.

Inchide ochii
ai sa vezi padurea
ninsa
prin trunchiuri golase

Într-o ramură-nflorită
E-agăţat un cuib, în tei.
Ramura e legănată,
Legănându-şi cuibul ei.

Brazii îşi vindecă scorburile
Picurând într-una răşină,
Cum se ung şi lebedele c-o grăsime
De nu li s-atinge apa de pânze.

Umblă vulpea prin pădure:
Ce să fure?
Ce să fure?
Fură coaja de pe tei,

Prin pădure,
Timpul pare să fi încetinit,
Să nu tulbure îndrăgostiţii.
Copacii se privesc liniştiţi în ochi,

Îngheaţă izvoarele, înţepenesc curgătoarele.
Ca cerbii şi căprioarele,
ca fiara de pădure, iarna,
sunt cuprins de spaima