Poezii despre Pace:

Ana
Emilia Amariei (prietenei mele, Ana Todoran)

Ana e pace

Mărgeaua albastră aleargă pe-orbită
Crește ca pâinea din aluatul dospit
Aș vrea s-o întreb : " oare ești obosită ?
Mi-e teamă, fetiță, că ai îmbătrânit.

La uşa sufletului meu
E clopoţelul ce mereu
M-anunţă când vine furtuna
Ca să închid în vise, luna.

Se lasă asfinţitul peste mine,
Aşa cum norii lasă umbra lor
Pe geana de lumină, care vine
Din genele şi ochii tuturor.

Doar, o Rugăciune

Distanţa, dintre noi şi Dumnezeu
E doar o rugăciune,

Totul e frumos si bine
Oamenii isi spala fata cu lumina
Pacea defileaza pe strazi cu armele in mana
Si vis pacem para bellum

Vezi, tata, intelesul unui destin minor pentru nadejdea pacii innamolite-n vis, nu eu, poet nevrednic, nu eu il voi fi scris, ci l-a pierdut tacerea in nefirescu-i zbor.

Prieteni, ridic steagul, sa mergem deci la lupta! in fiecare noapte va strig adinc si tare, va strig adinc si tremur si va pindesc in zare, si mina mi-e-nghetata si flamura e rupta

Cresti in san pe
Plutu, pace mult bogata,
Ramura maslinu-ti da veselitoare.
Sarpe la picioare ai nevinovata ;

Stam vrajiti langa Carpati.
Fost-am parca descantati,
Noi si iarba campului,
Sa ne-asternem vantului

M-am lasat imbatat de mireasma lanului de grau.

M-am asezat intre firele clatinate de vant,