Namoc Acirtep - creaţii proprii

Privesc spre nici-unde si nicaieri
Si ziua de mâine parca e ieri
Si visele se destramă ca valul de stanca
Mi-e viața tristă ca ultima poruncă

Prin garile cu firme albastre
Ne vindem vise , sentimente
Si ne alegem cu dezamăgirea
Peroanelor din gari pustii

Când inima ți-e frântă plângi
Si te întrebi adesea de ce tu
Iti versi lacrimile fără rost
Si nici sa te ridici nu poți

Ce visăm cand suntem mici
Si alergam pe langa bunici ?
Ce visăm cand suntem mari
Si ne credem mesteri faurari ?

Ne pribegim prin cele patru zari
Căutând ce nu vom găsi vreodată
Căci fericirea pura si curată
Nu o vom găsi decât lângă cei de acasă

E frig afară, toamna-i rece.
Si frunzele din pomi cad cadențat
Si amintirile la fel cad in uitare
Si clipele in nepăsare

E toamna , frig si e tarziu
Astept, astept aleile-s pustii
Te tot astept iar tu nu vii
Iar inima mi-e tristă si pustie

DESTINE

Demult , undeva am intalnit privirea ta
Si chipul tau atat de blând
M-i sa înfipt in inima adânc , adânc

Carari straine strabat la picior
De tine mama tare mi-e dor
Mi-e dor de vocea ta calda si ochi-ti blajini
De clipele-acelea la piept ma tineai