Mariana fulger - creaţii proprii

s-au înmulţit săracii – s-au înmulţit
bogaţii deopotrivă – un poet boem
un vagabond cu un caiet în mână
trece strada de-a lungul,

ei întindeau mâini mici mâinilor mele
şi spuneau: hai
erau zile grele şi orbecăiam să aflu drumul
dincolo de toate zilele şi nopţile noastre

de unde veniţi – i-am întrebat
şi ce sunt formele astea
prin care vă iţiţi în lumină
ulcioarele pe care Dumnezeu

astă-seară, mâine seară
pân’la nouă
plouă
poimâine dimineaţă

era dimineaţă
iar noi parcă din alt când
veneam pentru a rătăci pe străzile oraşului
laolaltă cu visele despărţite de oamenii grăbiţi

am să înnebunesc privindu-te.
ai să înnebuneşti privindu-mă, poate,
în amintiri, undeva sau mă vei fi uitat
de tot cum uită pietrele

ce ramuri dese, împletite
tăcerea asta crește prin umeri
și ei dor ca o pierdere pe care n-o accepți
dar ei nu-i pasă, cum nu-i pasă întunericului

să ne ascundem de mărire
în aripa unui fluture de amurg
neadormit de uitări
de foamea prea foame

cât adevăr încape într-un ceas,
câtă întrebare,
câte braţe schiţează regăsiri,
câte priviri sărutul,

mai stai în fața sufletului meu
miroase a castane coapte în urbe
și o lună parcă din aripi de fluturi albi
își întinde lumina peste acoperișuri și drumuri