Mariana fulger - creaţii proprii

să nu-ți dau trup de litere uneori, poezie
să ne balansăm amândouă
cum doi năuci pe o margine de clipă
cu un mănunchi întomnat

vinovată sunt de vis și de nevis
cum un cer fără senin, fără roade un cais
vinovați suntem când luăm din viață prea mult
vinovați când trecem renunțând să trăim

viață, poveste a mea
spusă de lut și aer, și apă
de întuneric și lumină
de suflet și tăcere

sprijină-ți tâmpla de tâmpla mea
în noapte pe prispa asta în vers
și să ascultăm cireșii cum îmbobocesc
drumurile cum își întind oasele obosite

e un om privind cerul
între două clipe ce vin pe rând şi trec laolaltă
pe străzile zorilor strigă vânzătorii de ziare
în pragul cafenelei din colţ, un boem

și noi, suflete, tot pe prag
dezghiocăm ca doi copii
poze cu trăiri vii din buzunarele vremii
serioși și veseli, și triști

măiastră tu, zbor împletit cu etern
sângele acesta din lumină vine
olarul a vrut ieri să ştie
dacă-mi las sufletul modelat în lut

n-ai să singurătate azi. n-ai să ieri
n-ai să pas pustiu în zări
n-ai să patru ochi în trei
n-ai să-n doi, în unul.. n-ai

să fugim în lume
eu o zare, tu o zare
cum doi clovni cu aripi mari, ușoare
spre tot ce am trăit

el stă de veghe peste zare
peste zilele și nopțile mele
și eu îl prind de mână și îl trag
să nu mai știe să plece