Marian - creaţii proprii

În lumina lunii doarme
Casa dragii mele,
I-au cuprins pridvorul tainic
Ramuri de zorele.

Firul gândului frumos
Un suspin mi-l taie,
Ca de-atâta vreme cos
Singura-n odaie.

Dormi!… Un val de aer umed am adus cu mine-n casa.
Tremurând s-a stins vapaia lumânarii de pe masa,
Iar acuma numai ochiul de jaratic din camin
Licareste-n umbra dulce, ca o piatra de rubin.

O, vis al iubirii trecute!
Sunt singur – omatul târziu
Pateaza aleile mute
Si parcul e înca pustiu.

Toata noaptea asta, colo-n ceruri sus,
Stelele lucreaza fara de-ncetare,
Caci le-aduna-n claca steaua sfânta care
A-ndrumat pe vremuri Magii la Iisus.

Focul tremura-n oglinda
Si, de cine stie unde,
Pân’ la patul tau patrunde
Cântec dulce de colinda.

Povestea începe la prânz
Sau tine din zori pâna-n seara:
Un nas de copil mi s-a plâns
Ca duce doi saci cu povara,

Cu baiatul tras pe sfoara,
Paie mi-am aprins în cap!
Nu stiu cum sa fac sa scap,
Ca sa-l trag si-a doua oara.

- Astazi sunt si trist, si plâns,
Ca dentistul, înainte
Sa manânc si eu de prânz,
Mi-a extras, zâmbind, un dinte.

Îmi spunea un baietel
Ca ar vrea mult, mult si el
Sa se faca o zi miel,
Ca sa poarte clopotel.