Lorena.craia - creaţii proprii
- În noaptea adâncă
Mai sunt câțiva fideli trecutului,
Aşa cum sabia-i fidelă scutului
Şi ne îndrăgostim de toamna rece,
- Advocatus diaboli
presupun cu certitudine
faptul că trăim
în lumea buldozerelor
care taie fin pădurile
- Nemuritori
Nemuritori mă ispitesc
Cu pelerine de smarald
Şi-n plin deşert de suflet cald
O ploaie rece primenesc.
- Adevărul absolut
rugăciunea voastră
cuvintele păcătoșilor
luptă pentru pace
pace mânjită cu sânge
- Această ascultare
Am ascultat povestea tuturor
Cu-nfrigurarea serilor de mai
Şi tata îmi cânta duios din nai,
Iar pâinea se cocea greu în cuptor.
- Mileniul trece în glossar
Eu dac-aș fi o frunză, copacul să-l tăiați,
Acum, când numai toamnă semnez în calendare,
Să fie oare vremea doctrinelor barbare?
Să fie oare timpul din timp să încuiați?
- Cerneala celor deprimați
„hulubi se cuibăresc în clopote de nuntă
și doamne! ce păcat când nimeni nu-i ascultă
iubito, lumânarea se stinge pe obraz
mă sting și eu, iubito, aici în Alcatraz”
- A imigra goală alături de golemi
toți se plâng de faptul că nașterea
în vremuri întoarse pe dos
nu ar fi posibilă fără
anotimpul ploios al unei alte planete
- Aici
se lungesc paşii
când tragi de drum
cu dinţii fum
- Acasă
nu ştiu dacă este
rugăciune
destin
sau hazard

Distribuie acest autor: