Poezii despre Familie:

Când o s-adorm și eu pentru vecie
Tu, fiul meu, să nu te necăjești,
Citește atunci această poezie
Și nu cumva să mă dezamăgești.

În sala ticsită lumina s-a stins,
Lăsând doar o dâră subțire pe scânduri.
Te-am căutat într-un spațiu cuprins
De larma de voci și de mii de gânduri.

Mă stingi sub lumina aceleiași tăceri,
O umbră proiectată pe zidul tău alb.
Sunt rodul amar al acelei dureri
Pe care-o maschezi sub un zâmbet slab.

În Ulmu v-a fost casa, pământul, izvorul,
acolo ați lăsat copiii și dorul.
Bunicul Mihail, plecat prea curând,
Bunica Olimpiada, cu sufletul ei blând.

Azi am văzut nucul din vie,
Ce amintiri, copilărie...
Eram nepoată la bunica,
O fată ce nu știa frica.

Îți las, copile, nu pământuri, case,
Mașini de lux, bani mulți, bijuterii,
Tablouri ce în lume sunt faimoase,
Ci felul meu cel simplu de-a trăi.

În ochii tăi curge lumină,
Ca-n zori! Din raze de-alint
Și lumea-ntreagă se închină
La pasul tău de dor cuminte.

(fiului meu)

O, dragul mamei, prinț din stele,
Hai să te duc prin alba poartă,

Și-am să mi te pun sub pleoape,
Chip de rouă zâmbitor,
Ochii tăi să mă îngroape
În adâncurile lor!

Și din scrum,tată,m-am ridicat foc viu,
În haosul tău,găsesc rimele lumii mele.
Ca și o rază de soare în jungla de scrum,
îmi simt viața și visele cum se sugrum.