Poezii despre Familie:

Sub trista agonie a gândurilor toate
Femeia stă proptită de-un colț de gard pustiu,
Cu ochii plini de lacrimi privește cum se-mparte
Căsuța-n care dorul și focu-i încă viu.

Din sângele-mi ales să-ți curgă-n vene,
Îți vei croi un drum cu spini și lacrimi,
C-am fost sărac și prea multe probleme,
M-au tot împins pe drumul plin de patimi.

Trece noaptea
...
Trece noaptea, trece,trece,
Clipe se-mpletesc subit

S-a rupt iubito floarea de cais
În noaptea când în cer plângeau și zeii
Că ochii tăi ce nu demult s-au stins
Au lăcrimat de-au inundat evreii

Călăuzită de fereastra ce uneori prin vis i-apare
Și îi redă în ochi lumina pierdută ieri acolo-n zare
O biată mamă se căiește că a rămas pustie-n casă,
Purtând în suflet amintirea cu cinci copii flămânzi la masă.

Părinții-s doar un val de amintire
Pe care îi jelim în ceasul morții
Noi le plantăm tot greul în privire
Și îi lăsăm s-aștepte-n fața porții

Trezit de sunetul mieros al unui tren ce s-a întors acasă
Suspin puțin și lăcrimez că singur stau acuma iar la masă
Iar tu măicuță știu că azi te rogi să-mi fie-n viață 'ntotdeauna bine
Să mă întorc din drumul meu cândva, acasă, că ți-e tare dor de mine

De-o vreme alergăm printre stafii
Și nu ne temem de singurătate
Uităm de vremea când eram copii
Și de părinții -abandonați în noapte.

Mi-apari mereu în visul meu amar
Și-mi ștergi obrazu-n fiecare noapte
Dar lasă-mă să beau înc-un pahar,
Cu lacrimile tale colorate.

Cei ce îi iubim sunt viața din noi
Împământeniți în dorul inimii,
Fratele, Sora, Mama, Tata
Ei sunt viața din mine,