Eugenia Calancea - creaţii proprii
- Pe soare îl orbeşti...
Chiar de-ai fi după soare să te piteşti,
Tot te vor vedea ochii mei unde eşti,
Că la geam perdeaua-i deasă,
Ajungând în a mea dulce casă.
- Am învățat ca viața să iubesc
Te-am găsit și sufletul mi-e plin,
Nu vreau să trec iară prin chin,
Că tu ești tot ce mi-a rămas,
În inimă mea tu ai făcut popas.
- Uneori inima-mi arde
Sper că inima mea-și dorește,
Culori de pace din cerul senin,
Parfumul plăcut al florii ce-nflorește
Și cântecul iubirii al florii de crin.
- Toamna iubirii...
Se aud frunzele foșnind în cădere
Pe cărarea de munte noi mergem în tăcere.
Vântul ne leagănă șoptindu-ne cuvinte,
Iar luna apare ca o stea fierbinte.
- În leagănul frunzelor
Toamna asta are un alt model,
În fiecare zi se desfășoară altfel,
Au îngălbenit și frunzele de cais
Și-au căzut în somnul dulce al unui vis.
- Luceferi-n steluțe
Revine noaptea neagră ca o țărână,
Luceferi-n steluțe se plimbă luminând,
Iar luna plină-și aprinde chipul de zână,
Cu dalbul pur al rochiei sale purtând.
- Pentru mine
Uneori mă înec într-un pumn de gânduri,
apoi mă înmoi când privesc spre căldura focului,
mă spăl de vise în calea vântului
și îmbrățișez cu drag o umbră a tristeții
- Tu toamnă, iar ai venit
Toamna se cufundă-n norii plumburii,
Cu dor de vară, știam c-ai să vii,
Dar totuși cu drag te-am așteptat,
Că ai bucuria-n rodul tău înmiresmat.
- Rătăcind în sufletul tău
M-am rătăcit în vise înaripate,
ascunse-n vâticușuri de vânt,
simțind căldura trupului tău,
ca un nisip fin,
- Urcând spre apogeu
Aș vrea un arc să-ntorc timpul înapoi,
Dar poate avem nevoie de visuri noi,
Să mă urc pe zmeul înaripat
Și să mă trezesc în al meu pat.

Distribuie acest autor: