Poezii despre Eroism:

Câteodată stau pe gânduri.
Pe cine păcălesc? Mai mereu stau pe gânduri.
Îmi complic viața cu întrebări neînsemnate ale realității mucegăite de fapte odios de istorice.
Dar Domnul mi-a dăruit o scăpare, ce de oamenii brute e considerată o povară:

Vivid îmi sunt și în această
Zi de glorie - amintirile înjosirii.
Se spune că nu trebuie să
Lași trecutul conștient într-o

Afară e frig și e urât,
Soldatul zace-n iarbă ...omorât
L-a nimerit un glonț direct în piept,
Și acum e aici pe pământul drept

Să fim ce-am fost, în gloria străbună,
Acolo unde demnitatea e parte din trup.
Unde omul nu-i viclean, ci străjer al credinței
Care astăzi se stinge, încet, dar sigur.

Unii tac.
Privesc cum totul se destramă
și spun doar: „Asta e.”
Își pleacă ochii,

Pătratul se înscrie- n cerc
Și fiecare colț încerc
Să- l țin în arcul ideal
Al codrului născut pe deal.

Ia-ți focul din pustiu, ca amintire
Și fumul parfumatului război,
Căci ochii tăi nu pot cuprinde ploi,
Nici roua iasomiilor, emire!

Dragă poet contemporan,
Îți scriu dintr-un secol mai banal,
Unde polițiștii se urcă beți la volan,
Se dau tari și frumoși ca un fazan.

Voi, cântãri nemuritoare
Voi, iubiţi şi scumpi eroi,
Crai ai razelor de soare,
Dar şi-ai veşnicelor ploi!

Războinici pe cai năzdrăvani
țâșnesc zuruit din vântul pădurii.
Regele dac cu sălbatice plete
și-încruntarea-împietrită-n sprâncene