Poezii despre Dragoste:

Mizeria şi luxul adesea sunt expuse
În vǎzul lumii goale, cǎ alfel nu-i de bine,
Dar nu cobor la norme de alţii contrapuse
Obişnuinţei mele să fac ce se cuvine.

De câte ori nu-mi spun:
,,Nu mai vorbi prosteşte!
De ce baţi câmpii,
De nebun,

Adio iubiri din tinerețe,
Adio tristeți și amintiri,
Va las acum și nu vă dau binețe,
Nu vreau să-mi năpădiți printre gândiri.

Ţi-am prins numele
În palmǎ
Şi îmi pare-atât de rǎu
Cǎ ţi-aş trage

cu irişii sculptaţi.prin vinele din tine azi bântuie piraţi.
ţi-ai ridicat drapelul. pe-al meu catarg rănit.
iubirea ţi-e castelul si dorul pârguit.
iubeşte-mă. ca un mustang. în preeria diavolului.

Tu știi că plânsul mării e valul care curge
pe țărmul ce devine, treptat, nesimțitor
la apa ce nu-l mișcă atunci când îl parcurge,
ca lacrima obrazul obișnuit cu dor.

Sunt ferecate porțile luminii,
O aripă de înger în cădere
Aduce nopții mele-o mângâiere
Când gândul meu se pierde-n taina lunii.

Pe-un câmp de anemone,-n asfințit
Zâne dansau în ii de borangic.
Un nor hoinar și zdrențuit
Se scutura, glumind un pic.

Universul ca să-ți spintec
mă transform iubito-n cântec
și o muzică nebună
zboară de pe-a nopții strună

Cerul plângea cu lacrimi de copil
Și era toamnă, nu era april.
Plutea în aer un parfum de crizanteme,
Ce-mi amintea de basmele dulci, din vechime.