Dan Lazarescu - creaţii proprii
- Prin cătune părăsite
Uneori mă poartă dorul,
Dor nebun, dor zăpăcit,
Pe vreo uliţă-nfundată
Din cătunul părăsit.
- Melancolii
Orele astăzi par că s-au făcut pe sfert…
Şoselele mă strâng cu benzi tot mai înguste…
Ce aprig mă cuprinde uneori un dor
De ancestral, de tihna locuinţelor lacustre.
- Eu vreau să vin
Eu vreau să vin, tu mă îndemni să plec,
Eu vreau să plec, tu îmi şopteşti să stau.
Ce s-a-ntâmplat cu cei care erau
Ca două jumătăţi dintr-un întreg?
- Coboară iarna
E frig, coboară iarna din nord tot mai la vale.
Ce poftă mi se face de tine şi de foc!
Mă năpădesc deodată dorinţe ancestrale...
S-aud trosnind în vatră şi-n braţe să mă-ntorc.
- Dudul
Dudule din dosul curţii,
Tu ţineai pe creanga ta
Leagănul ce-n umbra serii
Gândul meu îl legăna.
- Pasărea călătoare (Elogiul speranţei)
De lungi săptămâni ea zbura zi şi noapte
Cu cerul deasupra, oceanul sub ea,
Zbura ostenită visând ţărm cu soare,
Spera şi speranţa spre ţărm o purta.
- Voi stajari
Voi, stejari, ce încă ţineţi
Fruntea sus şi pieptul dârz
Fie ploaie, fie viscol
Ori potop cumplit de vânt.
- Tu n-ai murit
Tu n-ai murit,
Doar te-ai topit încet în umbră
Sătul de-atâta soare cât te-a dogorât,
Sătul de-atâtea zile,
- De-i numai vis
De-i numai vis al minţii mele oarbe,
De-i prefăcut amor şi mincinos,
Nu-mi spune-acum, mai lasă-mă o oră
Aşa minţit, atât e de frumos!
- Căprioara
Cât de ferită, gingaşă făptură,
Parcă din adiere moale-nfiripată
Răsari din roua dimineţii câteodată
Şi te topeşti discret în umbră...căprioară.

Distribuie acest autor: