Buzan-Cioltea Șerban - poeziile altor autori

Nici nu m-am dat, nici nu mă dau la schimb,
Dar, peste orice tragică greşeală,
Sunt vinovat că n-am murit la timp,
Iar mie viaţa mea îmi e fatală.

Atunci când sună cineva la poartă,
Atunci când sunt confuz şi-mi este greu,
Atunci când perceptorii nu mă iartă,
Îmi amintesc de tine, tatăl meu.

Am mai venit la tine, pierdută maică mare,
Să-ți facem poze multe, c-un aparat ciudat.
De-a cărui fulgerare, aşa cum ştii, se moare,
Icoana ta, măicuţă, deodată-a lăcrimat.

Mai plânge-mă, în umbra crucii, mamă,
Să-ncep să cred că n-am murit de tot,
Că mă mai luaţi şi voi, cumva, în seamă,
Chiar dacă eu nici să-nfloresc nu pot.

După atâta trudă şi ruşine,
După atâta jertfă şi prăpăd,
Nu mai credeam să te găsesc în mine
Şi într-o zi să pot să te şi văd.

Pot toți jurații răi să mă condamne,
Că sunt colectivist sau egoist,
Ajuns și eu în pragul marii toamne
Cu ochii presimțind un vifor trist,

Şi din întreaga viaţă nimic nu ne rămâne,
Decât o sărbătoare trăită dinadins,
Când vin să ne împace colindele bătrâne
Şi nori apocaliptici se şi pornesc pe nins.

Voiam să spun că ninge straniu, ca din copilăria noastră,
că drumul trece printre lupii care-au ieşit la drum să plângă,
voiam să-ţi povestesc ninsoarea, care-i când albă, când albastră,
voiam să-ţi reproduc un viscol printr-o iertare şi o tângă.

Ceea ce vreau să-ți spun acum
E o propoziție eliptică,
Nu de subiect,
Nu de predicat,

Acum, când nu se poate intra în amănunte,
Când se întorc ciobanii să ia ţigări, în sat,
Cunoaşte calomnia că ninge, sus, la munte,
Şi că, în plină vară, se pune pe iernat.