Blacks - creaţii proprii

De ce-am prins a mea gândire în filoane neofite
și am zăvorât cu șoapte ale temniței intrări?
Te îndreaptă către lume și în fapte adumbrite
vei găsi răspunsul care azi îți scapă din cătări.

Nu pot să cred că drumul mi-e aproape
de un final pe care nu l-am vrut,
că nu am timp să biruiesc în toate
așa cum am simțit când m-am născut.

Precum stelele se-adapă din a zilei energie
și o seacă de lumina tolanită la pământ,
din magia unor gânduri am cules o simfonie
Cu acorduri de legendă ce ne sunt aşezământ

Firavă mi-e a inimii zvâcnire
și Soarele se pierde printre nori,
iar noaptea se coboară în simțire
ca să repare pulsul de erori.

Mă-ncearcă-zori un vânt de primăvară
șoptindu-mi la ureche un îndemn:
Să mă trezesc din noaptea cea amară
ce mi-a făcut din viață un blestem!

De te întrebi, stimată adunare,
unde-am ajuns din ceea ce am fost?
Nu căuta răspunsul care doare
căci el va fi tristeții adăpost.

Ce pajiște e-a vieții ogrăjoară,
ce apropieri sunt astăzi lângă noi!
Speranța e-adierea ce-nconjoară
un ochi dormind, fixat într-un altoi.

Într-o zi o maimuțică
care nu știa de frică
se plimba înspre Siret
neavând un țel concret,

Am înghețat de-a mea timiditate
ce mi-a produs în viață greu năstav,
Dar îți comunic cu temeritate:
Că te iubesc cu un amor bolnav!

Ne sunt părinții amintirile vii
ce zilnic c-un sfat ne produc bucurii.
În lumea amară și greu de trăit,
părinții ne-oferă răspunsul dorit.