Adina Speranta - poeziile altor autori
- Unei femei - George Lesnea
Ce melodii, ce lină strună
În vocea ta prelung răsună?
Ce moștenire-ngemănată
Și-a logodit în ea, ușoară,
- Maria Magdalena - George Lesnea
Și-a stat
Isus, curmându-și cuvântarea,
Căci îi căzuse, caldă, la picioare
Maria
- Dimineața - George Lesnea
Lucirile luminii se luptă prin văzduh,
Bat cocostârcii toaca pe casele cu stuh.
Burdufuri mari de apă ridică norii suri,
Zăvozii din pădure prind zgomotele-n guri.
- România mea - George Lesnea
Românie din străbuni,
Ţara mea de duh şi stâncă,
Precum dangătul răsuni,
Eşti ca doina de adâncă.
- Acord - George Lesnea
Târzii ni-s toate, prea târzii,
Târziu începem și sfârșim,
Târziu visăm, târziu iubim,
Târziu de noi ne amintim,
- Nu am mai fost acasă demult - Mircea Micu
Nu am mai fost acasă demult,
Mă gâtuie orașul ca pe un miel fragil,
Am uitat cum miroase busuiocul,
Dar ochii mi-au rămas de copil.
- Mama - Mircea Micu
Îmi scrie mama "Ți-am făcut mormânt,
că nu se știe ce și cum și când,
tu chiar dacă te ții în Bucureșți,
știu eu cât de străin și singur eșți.
- Amintirea morilor de apă - Mircea Micu
Mașinăria morilor de apă,
Biserici părăsite de atei,
O mai aud în somnul meu cum sapă
Și încărunțesc de dorul ei.
- Unui ospătar - Camil Poenaru
Eu ţi-am cerut friptură mai prăjită,
Iar tu mi-ai dat răspunsul: Bine, vită.
Acum sunt nevoit să ţi-o... întorc
Căci eu strigasem după tine: porc!
- Unui indispensabil - Camil Poenaru
Spui că eşti "indispensabil",
Asta-i comedie bufă:
Orice om este amabil
Şi atent cu aşa... rufă!

Distribuie aceste poezii: