Mi-a topit genunea înc-o săptămână...
Pașii mei zadarnic cer ieșiri din rând,
Monotonă toamna, dric din frunze mână,
Leneș curge noaptea, stele numărând.
Dătător de grijă ne colindă gerul,
Pomi mușcați de crivăț spre geamuri se-ndoaie,
Supărat pe oameni pare-n toamnă cerul,
Ploi, sinistre marșuri sună din cimpoaie.
Suspină tăciunii, foc timid în vatră
Când lacome hornuri le fură puterea,
Ca o piază rea, câte-un câine latră,
Brazde-n suflet ară, tot mai des ...durerea.
Vântul când sporește, vijelii răsună,
Noaptea peste sate-i ca o moarte lentă,
Sărutu-i ironic, bruma vrea să-l pună,
Pe obrazul gliei încă somnolentă!
Ca dintr-un coșmar, către dimineață,
Firea dezmorțită, omului pretinde,
Să-și dezbrace lenea și starea de ceață,
Până toamna-nvinsă, iernii îl va vinde!
vezi mai multe poezii de: dorurot
Detalii poezie:
Distribuie pe: