Poezii despre Natură:

Dunia Pălăngeanu

POVESTEA CRĂIESEI

Un fel de fratele mai mare
A cărților abecedare
Având un acronim de DEX
Un almanah mult mai complex

Roua sufletelor noastre dansează, zâmbind la răsărit,
Plutind în vânt ca petalele cu pasul egal împărțit.
Suflul ancestral ne-a adus aici și acum înflorim
În grădina interdimensională, colorată, străjuim.

Cu ele materializarea gândului,
Scrierea faptelor ce creează istorii,
Vedem și arătăm Creatoarei și Zeului
Ce se petrece printre morți și vii.

Nici nu mai știu de e noapte sau zi,
Clipă cu clipită se petrec și le resimt
În serile calde și diminețile limpezi,
Gânduri de limpezit, să simt ce presimt.

Norii au albinism pe cer
Iar văzduhul este prosper
Turcoazul cerului pregnant
Se văd și norii dominant

Când în jur sunt ramuri goale

Pe covorul alb răsar
doar brânduşe înflorite,

Totul s-a schimbat, nimic nu e ca atunci,
Când aveam iarbă verde-n lunci,
Mai e câte-un nuc ce-n curte străjuiește
Și de departe il văd cum mă privește.

Împrumută-mi privirea ta,
Să văd ce văd, cu și prin ea.
Să-ți recunosc visul și originea,
Cu poli magnetici e manifestarea.

Se preling raze pe ramuri
Și se-ascund pierdute zării;
Zimbrii bolții, cu lungi hamuri,
Trag la plugul înserării.