Adina Speranta - creaţii proprii

Adina Speranta




Am să zâmbesc atunci
Când sufletul meu plânge
În slaba adiere
A gândului pierdut...
Şi am să plâng atunci
Când inima zâmbeşte
Înfiorată de al sufletului tău
Sărut...

15.03.2013 ....prima mea poezie...

Scrisă fără a-mi căuta cuvintele , dintr-o pornire interioară firească ...este poezia care mă reprezintă .

- - - - - - - - - - -

Distribuie acest autor:

  • Contraste

    casa închisă în globul de sticlă
    amintește de
    cântecul repetat al unui patefon stricat
    sunetul papucilor pe mozaicul învechit

  • Eradicarea poveștii

    ieri am vândut la licitație primul greier din povestea furnicii
    intenția precede întotdeauna culpei
    azi am vândut la licitație ultimul greier din povestea furnicii
    cerșetoria e interzisă prin lege

  • Gândurile unei insomnii neclare

    într-o cameră mare este un scaun vechi
    vântul pătrunde prin geamul spart
    de scaunul acesta atârnă o haină uzată
    în buzunarele căreia timpul a încremenit

  • Podul de flori

    La festivalul cărnii cu uși baricadate
    se-ntinde marea șleahtă a celor fără neam,
    acolo, pe hârtie se vinde inc-un frate,
    din scriptele străine se șterge ce aveam.

  • Venin(m)

    Cu limba bifurcată, un șarpe mă pândește,
    de smoală îi sunt ochii și mă-oglindesc în ei,
    teroarea mă cuprinde, mă ține strâns în clește,
    ca pe ofranda dusă în templul alb cu miei.

  • Pendulul bate ora 9

    așteptând inevitabilul
    mă uit la o pisică cu blana roșcată
    ochi verzi oblici
    cum mișcă din coadă

  • Atipica maturizare

    am împlinit vârsta la care copacii sunt gri
    frunzele zboară și unicornii există
    am împlinit vârsta la care alt soare veghează
    chiar și noaptea

  • Îngeri

    Îngeri de faianță și-au oprit privirea
    pe un candelabru ruginit și spart,
    la o masă veche scrie iar iubirea
    în caietul galben un poem uitat.

  • Univers static

    niște pete sunt casele pe orizontul tulbure
    și tu asculți undeva ascuns de ziduri monotonia
    ce a pătruns peste tot până și în viața ta lăuntrică
    unde nu mai are loc decât un schopenhauer nebun

  • Colivii

    priveam pasărea aceea cum se plimbă prin colivie
    cum încerca un zbor uitat în micul ei univers
    unde totul se reduce la semințe și apă
    la stropii de ploaie care ajung căteodată prin zăbrele