Conceptul de "poezie contemporană" vizează, evident, un criteriu temporal (din latinescul « con-temporaneus » – «con » – « împreună » şi « temporaneus » – « timp »), reunind scriitori din generaţii diferite, a căror creaţie se individualizează prin aderenţa la o anume estetică, la un curent literar, la o grupare, la o formulă lirică, dar care se întâlnesc, inevitabil, prin trăirea aceluiaşi timp. Mai mult, poezia contemporană românească pare a fi profund marcată de confluenţa a două drumuri ale istoriei, de dinainte şi de după 1989, primul încarcat de toate tensiunile, frustrările, angoasele regimului totalitar, dar rezistând, paradoxal, prin profunzimea compensatorie a unor poeţi geniali.
Bărbaţii sunt mai buni la citirea literelor mici, iar femeile pot auzi mai bine.
Evenimente întâmplate în data de azi:
1999 -Greva minerilor din Valea Jiului este declarată ilegală.
1918 -S-a născut Gamal Abdel Nasser, preşedintele statului egiptean în perioada 1956-1970, liderul de necontestat al mişcării panarabe. Datorită calităţilor diplomatice dovedite în perioada crizei Canalului Suez (în 1956), s-a situat între luptătorii din linia întîi ai naţionalismului arab. Nasser nu a putut însă evita înfrîngerea suferită de egipteni în aşa-numitul Război de 6 zile, din anul 1967, purtat împotriva statului Israel (m.28.09.1970).
Citate şi Maxime:
Goticul este un gen în care toată pasiunea, toată emoţia este exteriorizată. Lee Kovacs