Bragagiu - creaţii proprii

bragagiuVictor Bragagiu

victorbragagiu.blogspot.com

- - - - - - - - - - -

Distribuie acest autor:

  • Apus

    Rămân imagini de jăratic
    De la albastrul rug de zi
    Apusul pâlpâie tomnatic
    Măcar că toamna nu veni.

  • Pe lac

    Tăind apa mătăsoasă
    Drept prin mijlocul de nouri
    Trece barca luminoasă
    Ca o umbră de ecouri.

  • Început

    Din zori porneşte noul Soare
    În inimă şi în priviri,
    În depărtarea viitoare
    Şi-n frunzărirea de-amintiri.

  • Castanii

    A-nflorit castanul
    Slove pudibonde
    Și-i păzesc elanul
    Cucuvele blonde.

  • Peisaj de seară

    Aurore se-ncurcară
    Printre văluri violete
    Pe-un amurg în primăvară
    Ce se stinge pe-ndelete.

  • Circuit

    C-orice noapte - o poveste
    Se-nstelează-n țesătura
    Vălului ce curge peste
    Liniște-nrouându-i gura.

  • Glasuri din cer

    Gâștile dinspre amiază
    Aduc vremea nouă-ncoace,
    Umplu-n strigăte de rază
    Ale cerurilor pace.

  • Graurul

    Un graur nimeri în casă
    Și se zbătea - o vâlvătaie
    Cu-o dârdâire sperioasă
    Prin colțurile din odaie.

  • Încă un pastel

    Lângă râu leagănă sălcii
    Verzi pistrui râzând cu zorii,
    Susură-n aurul păcii
    Buchiile mâțișorii.

  • Să le spui curat...

    Cerul își freamătă cununa
    Și stelele cad din tezaur
    Întruna una câte una
    De bronz, de purpur și de aur.