Dorurot - creaţii proprii

Răsună lung ecoul pe-aleea mănăstirii,
E îmbibată piatra cu-amar și suferință,
Călcați-o cu sfială că-i scris în legea firii
Că apele vor trece dar ea e de credință.

Cu petalele în cruce, aurii vă alintați,
În poiene ori în spice, ceas de seară așteptați...
Când ca stupul de albine, la cules roiesc flăcăi,
Ori cu fustele sumese, sarabande de femei.

Sunt stupi toți vișinii,cireșii,
Toți freamătă de-un zvon divin,
Albinele-s zeul sublim,
Un Pan ce coace fructe roșii.

De Florii
Plânge firul cel de iarbă,
Că iubita Ploaie nu-i
Nicăieri și nu se -ntreabă

Ca o gheață fuge-n vine
Frica de-a fi infectat!...
Șarpe ce fixează bine
Victima de al său pat!...

Sună vioara și hora se-ntinde,
Flăcăii de mijloc frâng fete cu foc,
Se urcă la ceruri tot jarul din joc,
Chiar soarele unde-i , mai tare s-aprinde.

Ochiul,ochiul acela,
Gigantic mărgean dintre lumi,
Cum scaldă-n iubirea sa , Geea!...
Cum suflete poartă-n genuni...

Mă doare tare că te-ai dus
Printre luceferi ,zbor divin!
Că epigoni în loc ai pus,
Cu toți trudim dar... nu sclipim.

Barba - un mănunchi de spini,părul - râu învolburat,
Ochii - suliți ascuțite tot păgâni au fulgerat…
Erai împărat pustiei cu țol din păr de cămilă,
Și iudeii și străinii de păcat să aibă silă.

Noapte dragă așteptată,
Cu speranțe de schimbare,
Clopoței vestesc în poartă.
Ce ne-aduce anul oare?...